Netflix a lansat trailerul pentru Murderville: la ce să ne așteptăm de la noua comedie „sinistră”
Netflix a lansat, pe YouTube, noul trailer pentru „Murderville”, un show ce se vrea a fi deopotrivă amuzant, dar și un pic sinistru, prin natura scenariului său. Producția va avea parte de o distribuție impresionantă, din câte vom vedea, în cele ce urmează.
„Murderville” va fi produs de Krister Johnson, sub egida Netflix, și are o distribuție recurentă care îi include pe Haneefah Wood, în rolul șefului Ronda Jenkins-Seattle, Lilan Bowden, în rolul examinatorul medical Amber Kang și Phillip Smithey, în rolul detectivului Darren „Daz” Philips.
Serialul se bazează pe o altă producție, de data aceasta marca BBC, „Three Murder in Successville”, care a fost difuzată din 2015 până în 2017. În mod evident, Netflix poate să piardă acest pariu, însă și să-l câștige – rămâne de văzut.
Dacă scenariul nu va face față așteptărilor, în mod cert va fi urmărit strict prin prisma distribuției de excepție, din care nu va lipsi Sharon Stone, actrița care nu mai are nevoie de nicio prezentare.
Improvizația, cuvântul cheie pentru noul serial Netflix, „Murderville”
Netflix a lansat noul trailer pentru „Murderville”, în care spectatorii pot observa detalii (mai mult sau mai puțin evidente) despre modul în care s-ar putea derula acțiunea în noul serial. În mare, vorbim despre crime și o doză (mai mică sau mai mare) de umor. Se vorbește despre un stil nou de rezolvare a cazurilor de crimă, bazat pe multă improvizație. Cu alte cuvinte, acțiunea se va desfășura în locații specifice ca birouri de medici legiști, ori alte încăperi în care se poate întâmpla o crimă, ori în care se discută rezolvarea acesteia.
Așadar, vedetele acestei producții pot fi văzute în timp ce încearcă să improvizeze scenariul, existând câteva imagini în care actorii încep să râdă, ceea ce nu pare să facă, sub nicio formă, parte din scriptul inițial.
Serialul va fi disponibil pe rețeaua de streaming în decembrie 2022.
Noul trailer Netflix pentru „Murderville” poate fi vizionat aici: